Asasinarea operei eminesciene continua prin lipsa noastra de cinstire a marelui roman Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei si a dorintelor sale pentru neamul romanesc. In prezent, tinerii romani nu cunosc nimic despre titanica activitate culturala, politico-sociala si istorica a lui Eminescu, ei vorbind tot timpul despre poezie (care, chipurile, nu este nici prea valoroasa) si despre mondenitatile lui (reale sau imaginare). Inainte de a ma grabi sa-i discreditez pe elevi, insa, m-am gindit la modul cum este predat Eminescu in scoala: “Poetul nepereche”, “Cel mai mare poet”, “Personalitate completa a culturii romanesti” etc. Daca adaugam la zecile de epitete pe care le rosteste la ora un profesor si interminabilele comentarii pe care bietul elev trebuie sa le inghita cu toptanul, fara prea multe intrebari, avem o imagine a modului defectuos in care va fi perceput Eminescu de copii.
Dupa cum spuneam, nici mie vreun profesor nu mi-a argumentat vreodata de ce Eminescu este un poet atit de mare. Nici unul nu mi-a spus ca jurnalistul Eminescu era cel putin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu stiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de asa natura stiu exact care este adevarul si actioneaza in consecinta. Cu siguranta ca membrii Academiei Romane de azi stiu si mai bine ce inseamna sa scoti tone de carti despre poezia lui Eminescu, evitind, pe cit se poate de dibaci (ca in timpurile precursoare mortii Marelui Eminescu), texte la fel de importante, in care se pune degetul pe rana societatii romanesti si se dau solutii de vindecare (unele valabile pina si in ziua de azi). Modul ignorant defectuos, sau intentionat defectuos in care se preda Eminescu echivaleaza cu un atentat asupra culturii si istoriei romanesti. Atentat minutios elaborat de propagande neo-comuniste obscure si a caror fata incepem sa o intrezarim in manualele alternative. Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai in scoala primara, gimnaziu sau liceu, ci si in universitati. Otrava imprastiata ajunge cu mare usurinta in toate revistele literare si culturale. Marii oameni de cultura cad in capcana acestor omisiuni criminale de a accentua operele jurnalistului Eminescu. Eminescu trebuie prezentat copiilor in cu totul alt mod. Nu de “poetul genial” are atita nevoie copilul, cit mai ales de luptatorul neobosit pentru neam si tara. M-as bucura ca in loc de recitarile papagalicesti ale poeziilor lui Eminescu, lumea sa reproduca tot mai mult textele sale politice, sa ia aminte la lupta si la sacrificiul sau. Cind marile manifestatii de reunificare a romanilor basarabeni ai perioadei 1989-1992 adunau in Piata Marii Adunarii Nationale din Chisinau sute de mii de oameni zi de zi (fara ecou la Cotrocenii kaghebistului Ion Ilici Iliescu), acestia se adunau in numele lui Eminescu cel Intreg, si nu numai de dragul poeziilor sale. Sotii basarabeni romani Doina si Ioan Aldea Teodorovici au platit si ei, poate cu propria viata, tot aceasta dragoste pentru Eminescu cel Intreg, pentru ca majoritatea versurilor din cintecele lor de redesteptare nationala erau inspirate din lucrarile poetului. Moartea lor prematura a survenit itntre Bucuresti si Chisinau, din cauza unui nefericit “accident” de masina. Iar cind manifestarile studentilor si ale anticomunistilor de la “kilometrul 0″, din “zona libera de comunism” din Piata Universitatii din Bucuresti, au adunat si ele in anii ’90, zi de zi, sute de mii de protestatari (din nou, fara ecou la acelasi Cotroceni al kaghebistului Ion Ilici Iliescu), tot de dragul Eminescului cel Intreg s-au adunat, si nu numai de dragul “poeziilor” lui. Minerii si securistii lui Ion Ilici Iliescu au imprastiat multimea cu batai de ciomege, facindu-se vinovati si de multe ucideri ale unora dintre ei. Care este adevarul cu privire la cauza mortii lui Eminescu ramine de definitivat, insa cu siguranta ca intr-o investigatie forensica riguroasa si obiectiva – inclusiv raportata la limitele tehnologice ale contemporanilor lui Eminescu -, siguranta afisata cu privire la cauza mortii lui Eminescu fiind cauzata de “sifilisu , “nebunia” sau fiind de natura “accidentala”, ar fi disparut fara urma. Versiunea “oficiala” a mortii lui Eminescu trebuie adusa – chiar doua secole mai tirziu – la lumina adevarului. (Sfirsit)
Gabriel Teodor Gherasim, New York