PE 15 IANUARIE se sarbatoreste si acum cu aceleasi declaratii pompoase ziua de nastere a “Marelui Poet National”, ajuns atat de faimos incat prea putini ii mai cunosc astazi opera. Incontestabil Mihai Eminescu a fost un vizionar, un om inteligent ce a depasit cu mult gandirea epocii in care a trait. Un om dotat cu talent scriitoricesc, un condei “periculos” pentru ignoranti si mincinosi pentru ca detinea mijloacele de a-si propaga ideile si a transmite mesajul de trezire nationala.
se sarbatoreste si acum cu aceleasi declaratii pompoase ziua de nastere a “Marelui Poet National”, ajuns atat de faimos incat prea putini ii mai cunosc astazi opera. Incontestabil Mihai Eminescu a fost un vizionar, un om inteligent ce a depasit cu mult gandirea epocii in care a trait. Un om dotat cu talent scriitoricesc, un condei “periculos” pentru ignoranti si mincinosi pentru ca detinea mijloacele de a-si propaga ideile si a transmite mesajul de trezire nationala. Dupa ce Eminescu a fost redus la tacere de aceleasi forte din umbra care manipuleaza si astazi fraiele politice ale lumii, opera sa a fost trunchiata si “omorata” cu buna stiinta ca si autorul ei. Consideram “cazul Eminescu” unul dintre cele mai cutremuratoare exemple de manipulare prin intermediul mass-media si al unor “experti” istorici si critici. Imaginea lui a fost cosmetizata atat in epoca cat si pentru posteritate, opera trunchiata corespunzator si mesajul alterat. De ce il iubim pe Eminescu si consideram necesara reconsiderarea operei, vietii, mesajului si imaginii lui? Pentru ca el a iubit extraordinar de mult Romania si poporul roman. Patriotismul a fost poate cea mai definitorie calitate a lui Eminescu. El a militat pentru trezirea si emanciparea romanilor si de aceea a avut atat de mult de suferit. in epoca, el a fost acuzat de nebunie si internat cu forta pentru ca ideile lui erau “periculoase”. Pentru posteritate, el a fost prezentat apoi doar ca un poet romantic.
Despre Eminescu stim cu totii
Ce raspundeti la intrebarea : “Cine a fost Eminescu?”. Ah, veti spune, este o intrebare usoara. Cine nu a invatat la scoala despre marele poet, si mai cu voie, mai fara voie a memorat mai mult interpretarile divertilor critici decat poeziile sale. Despre prozatorul sau despre jurnalistul Mihai Eminescu insa la scoala nu se spune aproape nimic. Pentru cei mai multi dintre noi Eminescu este doar un capitol de studiu obligatoriu in manualele de limba romana si unul dintre subiectele cele mai temute de elevii care se pregatesc de BAC. Acest proces de trecere sub tacere a laturii incomode a activitatii lui Eminescu a inceput inca de pe vremea cand poetul mai traia, internat fiind intr-un spital de psihiatrie.
Apoi prapastia dintre viata si opera lui Eminescu a fost adancita in mod deliberat de criticii si biografii poetului in frunte cu George Calinescu si a fost amplificata apoi de sistemul de invatamant, care a propagat in masa acest model. Pana si imaginea poetului atat de bine cunoscuta noua este prima lui poza, pe cand Eminescu avea doar …19 ani, probabil ca ea corespundea mai bine cu imaginea dorita, aceea de poet plapand, firav, eterat, fara implicare sau eficienta in viata sociala si politica a vremii.
Atunci cand nu poti impiedica o informatie sa se propage, cel mai eficient este sa o directionezi incotro ai nevoie. Acest mecanism a fost utilizat din plin in cazul marilor genii ale acestei lumi, pentru ca de regula acestea au fost persoanele cele mai “periculoase” (a se citi capabile sa ii trezeasca si pe ceilalti oameni din somnul in care sunt tinuti cu buna stinta de cei ce doresc suprematia asupra lumii). Åži in cazul lui Eminescu s-a omis ceea ce nu corespundea cu directia dorita (adica bogata sa activitate publicistica in ziarele vremii), a fost amplificat ceea ce convenea (Eminescu trebuia sa ramana pentru toti doar un poet genial si nebun), s-a creat un sentiment de obligativitate si supra-saturare a mintilor in legatura cu subiectul respectiv astfel incat oamenii sa nu mai aiba aspiratia de a-l aprofunda.
A fost Eminescu nebun?
Se stie deja ca a declara pe cineva nebun inseamna a-l izola din punct de vedere social si a-i afecta credibilitatea. Cu atat mai mult in trecut, dar si in prezent, aceasta tara a nebuniei, era aruncata asupra celor ce se dovedeau a fi persoane incomode. Desi Eminescu a fost in mod repetat internat in spitale de psihiatrie, cele scrise de el in perioada 1883-1889 dovedesc ca autorul textelor respective era o persoana coerenta, logica, ce poate fi acuzata cel mult de opozitie fata de viziunea majoritara a acelei epoci si de demascarea unor realitati spinoase ale vremii. in acel moment Eminescu era practic una din vocile cele mai puternice ale luptei pentru unitatea nationala si desprinderea Transilvaniei din influenta Imperiului Austro-Ungar.
S-a mers pana intr-acolo incat multe din manuscrisele sale din acea perioada au disparut fara urma intr-o incercare nefericita de a demonstra ca Eminescu era atins de nebunie, deci incapabil sa creeze. Exista insa multe persoane din jurul lui care vorbesc despre un Eminescu activ, coerent si foarte prolific. Aceasta este
deci rolul pe care l-au avut biografii. Pentru ca realitatea de persoana creativa, cum a fost el de fapt in acea perioada, nu corespundea deloc cu imaginea pe care au vrut sa o transmita mai departe, l-au fabricat pe poetul Eminescu plapand, lipsit de vointa, ratacit, pierdut in lumea lui!
In aceeasi perioada in care Eminescu era izolat pe motivul nebuniei, a fost desfiintata si Societatea Carpatii din care facea parte si el si care era una din cele mai puternice organizatii pro-Ardeal. Trebuia tot atunci sa se semneze si tratatul secret dintre Romania si Tripla Alianta (Germania, Austro-Ungaria si Italia), tratat care fusese negociat timp de mai bine de doi ani chiar de catre junimisti (despre care se stie ca au fost masoni si impotriva carora Eminescu se intorsese de mult, contrar cu ceea ce afirma toate manualele de limba si literatura romana in incercarea de a crea legaturi cat mai stranse intre Eminescu si Junimea). Iata ce scrie Nicolae Georgescu in cartea “A doua viata a lui Eminescu” despre contextul politic in care Eminescu trebuia redus la tacere: “Schimbul de telegrame secrete, date in zilele noastre la iveala, vorbesc de amenintari grave: Von Bismarck este gata sa declare razboi Romaniei daca nu se fac urgent retractari si nu se dau asigurari ferme ca va intra imediat in sfera de influenta a Germaniei si Austro-Ungariei.
“Petre sau Petrea Poenaru, contine in numele sau “pietrei”, numele obiectului care a lovit fruntea poetului, si iarasi pare logica asocierea. Mai putin logica pare prezenta fizica a acestui personaj in stabilimentul din strada Plantelor: stim despre el ca era tenor, din familia mare a actorilor, asadar lume frecventata de Eminescu. Nu era un strain, un oarecare, ci il cunostea pe poet. Poetul pretinde ca-i cunoaste si scopul loviturii” (conform Nicolae Georgescu)
Pusca umpluta cu pietre de diamant
Intr-o balada populara, bine cunoscuta lui Eminescu, apare un astfel de motiv: “A plecat la vanatoare/ Sa vaneze caprioare/ Caprioare n-a vanat/ Si el singur s-a impuscat/ C-un pistol de diamant/ Cu gloante de briliant.” Sensul acestei afirmatii nu poate fi decat faptul ca Eminescu se afla in aceeasi postura cu vanatorul care se vaneaza singur, prin ideile sale.
Numerele
Despre cifrele 64 si 48 este suficient sa spunem ca sunt des utilizate in francmasonerie, nu ne propunem sa facem aici analiza semnificatiei lor spirituale, sarcina pe care v-o lasam dumneavoastra. Cert este ca ele revin obsedant intrucat daca numaram rezulta exact 64 de cuvinte in acest interogatoriu.
Iata o analiza mai detaliata realizata tot de Nicolae Georgescu in lucrarea “A doua viata a lui Eminescu”: “Textul atentioneaza: nu e vorba de 64 de limbi ci de 64 de voci. Experienta poate continua. Precizam din capul locului ca noi nu am epuizat toate relatiile numerice dintre aceste cuvinte. Nu ne propunem a lua locul cifratorului, ci doar a sesiza existenta unui cifru care da de gandit. Sa numaram cuvintele din primul raspuns, considerat la doua cuvinte: sunt exact 33 de voci. Asta da, stie oricine ca e cifra masonica! A fost Eminescu francmason si a raspuns cifrat? Asta inseamna ca nu era nebun! Retinem: daca socotim la un cuvant iese un total de 32. Al doilea raspuns are 16 cuvinte: [cuvantul] “nu-i” il socotim ca doua cuvinte. Daca socotim “nu-i” ca un singur cuvant, obtinem 15 cuvinte, care adunate celor 33 anterioare (in prima varianta) dau cifra 48, prezenta ca cifra in text. Este un sistem de socotire “incrucisat”, care cere atentie si distributie. Mai mult, al treilea raspuns are tot 16 cuvinte, cu cifra 64, si tot 15 cuvinte fara cifra. Asadar, daca adresantul uita sa adune la primul raspuns de 33 de carate, pe urmatoarele 15 cuvinte, este atentionat a doua oara, dupa care, in cel de-al treilea raspuns, cifra 48 se repeta de 6 ori: semnal puternic.
Asta, pe prima diagonala a incrucisarii (33 + 15 + 15). Pe cea de-a doua diagonala a incrucisarii “ies” frumoasele sume: 32 + 16 + 16, adica 16 * 4 = 64. Simetriile sunt atat de bine construite, incat este limpede ca textul, in intregul sau, a fost lucrat migalos. Patru intrebari si patru raspunsuri: 4 * 4 = 16; aceasta pare a fi cifra de baza care trebuie luata in calcul. Primele trei intrebari au 16 cuvinte (socotind “ce-ai” din intrebarea a treia drept doua cuvinte). A patra intrebare are 7 cuvinte (”te-a”, doua cuvinte) si banuim ca trebuie sa mai fie unul pentru totalul de 24 cuvinte al tuturor intrebarilor: intr-adevar, in “cine e Poenaru care te-a lovit” trebuie, poate, presupus prenumele anuntat de Eminescu: “Petre Poenaru”. Aceasta omisiune are importanta ei: totalul cuvintelor din intregul text (adaugand si cifrele, fara a socoti ligaturile cate un cuvant) este 111 cuvinte. Adaugand cifra 1 pentru cuvantul presupus lipsa, iese suma de 112: exact 16 * 7 = 112. in text sunt 7 cifre (o data 64 si de 6 ori, 48 Pe mine nu ma intereseaza, de fapt, semnificatiile acestor cifre totale in sistemul cifric presupus. Constat doar ca, relatiile numerice dintre cuvinte sunt suspect de exacte, ceea ce inseamna ca actul, in intregul sau, este un fals. Cade dintr-un condei valoarea probatorie a acestui act. La 12 iunie 1889, poetul spune lucruri de bun simt, ca se considera mostenitorul lui Matei Basarab si ca tenorul Petrea Poenaru l-a lovit la cap. Spusele lui sunt, insa, “rebusate”. De catre cine? Vom reveni, desigur, cand va trebui sa facem putina istorie literara. Pana atunci, ii rog pe francmasoni sa nu ma suspecteze de reavointa sau reacredinta; mai bine sa ajute la elucidarea crimei comise impotriva lui Eminescu, daca pot”.