Ziaristul Eminescu si astazi a ramas un incomod. El deranjeaza si prin ceea ce a scris, dar si prin lectia postuma pe care ne-o da zi de zi. De aceea, ori este hulit, ori tamaiat din belsug, dar numai ca poet, si mai mult la sarbatori. Un adevar insa va ramane vesnic in picioare: publicistica politica a lui Eminescu ramane a fi cel mai bun manual de jurnalism national.
…Astazi suntem in 13 ianuarie 2006. Iata ce scria Eminescu in TIMPUL pe 13 ianuarie 1880, adica exact cu 126 de ani in urma: „Partide care urmaresc cu sinceritate realizarea ideilor lor, partidele pentru care principiile nu sunt numai pretexte si fraze pentru a amagi lumea vor fi totdeauna folositoare. Ceea ce se cere insa de la ele in mod absolut e ca sa ramana pururea credincioase lor insele, sa nu se abata de la calea ce si-au prescris-o, pentru ca alegatorii si poporul in genere sa stie cu cine are a face… Parerea noastra este ca nici un partid onest, oricare ar fi principiile lui, nu e nefolositor tarii. Principii gresite de ex. Pe mana unor oameni onesti sunt mai folositoare decat principii foarte bune in mainile unor panglicari. Caci adevarul intr-un stat nu sta pe atata in idei, pe cat in caracter (subl. lui Eminescu – n. n.) si samburul moral, seriozitatea de caracter si de aspiratiune formeaza adevarata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin carti. C-un om care doreste bine statului si numai pe aceasta cale poti discuta, c-un om insa pentru care binele statului e numai un pretext, iar binele lui propriu tinta adevarata nu exista discutie, caci cu apetitul nu se discuta decat punandu-i inainte perspectiva de-a-l indestula si mai bine”.
Intr-un singur alineat, Eminescu a diagnosticat, in formule aforistice, boala tuturor partidelor noastre de ieri, de azi, dar ma tem ca si a celor de maine. Cine ar cuteza astazi sa polemizeze cu Eminescu, ziaristul de la TIMPUL anului 1880, pe marginea tezelor expuse in articolul citat? Oare nu avem astazi partide pentru care „principiile sunt doar pretexte si fraze pentru a amagi lumea”? Oare nu avem astazi partide care nu au putut „sa ramana pururea credincioase lor insele si sa nu se abata de la calea ce si-au prescris-o”? Oare nu este adevarat ca „niste principii foarte bune in mainile unor panglicari” sunt mai periculoase decat niste principii gresite in mana unor oameni onesti?
Dar oare nu este adevarat ca avem astazi politicieni carora le lipsesc „ideile, caracterul si samburul moral” si ca anume aceste lucruri „formeaza adevarata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin carti”? Toate aceste teze sunt de o extraordinara actualitate. Completati aceste teze cu nume concrete de politicieni din R. Moldova de astazi si o sa vedeti cum acestia, asistati de o haita de argati si derbedei de presa, ii vor sari in cap lui Eminescu, acuzandu-l de „lipsa de echidistanta”, de „partizanat politic”, ii vor imputa vehement ca a fost cumparat de nu stiu care partid si ca scrie la comanda acestuia.
Ca sa anihileze cumva „lectia Eminescu”, unii incearca sa-l prezinte pe marele publicist drept ziarist-model prin faptul ca, chipurile, nu ar fi facut partizanat politic – un subiect care se discuta cu o deosebita placere in presa noastra. E un mit care denatureaza personalitatea ziaristului Eminescu. Cititi, domnilor, intreaga publicistica a lui Eminescu si o sa va convingeti ca Eminescu a fost un ziarist adanc, sincer si patimas angajat, implicat politic, el niciodata nu s-a declarat „analist politic echidistant” si in intreaga lui cariera ziaristica nu s-a comportat niciodata precum se comporta astazi unii „analisti independenti”, pentru care „se poate si asa, se poate si altfel”.
Pentru Eminescu totul si toate s-au putut doar intr-un singur fel, in acel fel care convenea intereselor nationale fundamentale ale neamului romanesc. Si punctum. In numele acestor interese Eminescu a luptat pana in ultima clipa cu „principiile machiavelice ale rosilor” (liberalii de atunci). Intreaga lui opera ziaristica a fost construita pe un „sambur moral”, el nu a facut „negot de principii” cu „panglicarii”. E un adevar pe care trebuie sa-l insuseasca tinerii care vin astazi in ziaristica, pentru ca astazi presa noastra nationala are nevoie ca de aer de jurnalisti care si-ar face datoria de caini sanitari in jungla noastra politica, suprapopulata cu politicieni fara „caracter si sambur moral”, pentru care „binele statului e numai un pretext, iar binele propriu tinta adevarata”.
…Recitesc articolul lui Eminescu din 13 ianuarie 1880 si ma intaresc in convingerea ca un ziarist adevarat trebuie sa fie un „lup sanitar”, un „dulau de rasa”, dar nu un maidanez naparlit care da din coada in fata sefului, nu un catel, pentru ca catelul nu trezeste pe nimeni cand latra. Aceasta este una din marile lectii pe care ne-a dat-o ziaristul Eminescu…
Constantin Tanase