- Theodor Codreanu: Eminescu martor al Adevarului
Volumul, aparut la Editura Scara in acest an, este o versiune substantial modificata a primei parti din “Dubla sacrificare a lui Eminescu” (1997, 1999). Demersul autorului este indreptat nu doar asupra faptului biografic, ci vizeaza mai ales sensul ontologic al “jertfei si jertfirii lui Eminescu”. Potrivit lui Theodor Codreanu, “Cartea se vrea o sinteza cvasidefintiva asupra destinului eminescian marcat de geniul publicistului care implica existenta de model exemplar, fara de care cultura si civilizatia unui popor s-ar narui. Dupa atatea decenii de comunism si dupa prabusirea morala si economica de dupa 1989, Eminescu ramane steaua calauzitoare in regasirea drumului salvator. Acesta este sensul jertfei si jertfirii lui, de care poetul a fost constient pana la intoxicarea cu mercur, care i-a pricinuit nu numai o infernala suferinta psihica si morala, dar si moartea fizica”.
- Ovidiu Vuia: Misterul mortii lui Eminescu
De-a lungul anilor, exegeti literari, dintre care unii – cum ar fi George Calinescu – de mare prestigiu, au acreditat ideea ca Mihai Eminescu, ajuns pana in pragul nebuniei, ar fi murit de sifilis. Nimic mai fals, mai neadevarat!
Autorul acestei carti, Ovidiu Vuia, medic neuropatolog, spune care este ADEVARUL DESPRE MOARTEA LUI EMINESCU. Ce importanta mai are astazi – s-ar putea intreba unii neaveniti – sa cunoastem cauza mortii poetului ? Le-am raspunde tuturor acestora ca este vorba despre o importanta uriasa, covarsitoare. Eminescu este sufletul neamului nostru, pe care el l-a inaltat spre culmile nemuritoare ale desavarsirii, astfel incat pe niciun roman n-ar trebui sa-l lase indiferent afirmatia ca cel mai mare poet al poporului sau a fost un sifilitic si un alcoolic. In acelasi timp, cunoasterea cauzei reale a mortii lui Eminescu impune si o reinterpretare a creatiei sale, mai ales a celei din ultima perioada a vietii lui, pusa, pana acum, sub stigmatul nebuniei determinata de un sifilis pe care, de fapt, el nu l-a avut.
Aflat, prin vicisitudinile timpului, in exil, departe de patrie, autorul, ramas cu sufletul alaturi de neamul sau, si-a propus, in primul rand, sa afle si sa demonstreze, cu mijloacele medicului specializat in afectiunile creierului, ADEVARUL despre cauzele mortii celui care intruchipeaza pana la contopire esenta spiritualitatii romanesti. Nu este vorba despre o simpla disputa medicala – sterila acum – ci de a stabili, pe baza de argumente stiintifice, daca romanii au fost inaltati spre culmile nemuririi spirituale de un geniu sifilitic si alcoolic sau de un geniu cu viata curmata de un diagnostic gresit, care l-a otravit. S-ar putea spune ca o astfel de carte era mai mult decat necesara. Va rasturna multe teorii considerate pana acum adevarate tabu-uri. Va pune intrebari, pentru unii jenante, de genul: a fost ignoranta, superficialitate sau rea-credinta? Va spune adevaruri zguduitoare despre modul in care a fost tratat Eminescu in ultima perioada a vietii sale si imediat dupa aceea, inclusiv faptul ca pe actul de deces al poetului, unde trebuia sa se afle iscalitura unui al doilea medic, figureaza amprenta degetului unui om de serviciu de la Morga, analfabet Si era vorba despre cel mal mare poet al neamului nostru! Nu sunt trecute cu vederea nici aprecierile eronate – in marea lor majoritate perpetuate pana in zilele noastre – despre asa-zisele cauze ale bolii si mortii lui Eminescu, nici valul de tacere asezat peste ultima perioada de creatie a “sifiliticului nebun”.
Aceasta carte era necesara pentru ca Eminescu are dreptul la ADEVAR. Poporul roman insusi are dreptul la ADEVAR in ceea ce-l priveste pe cel mai de seama reprezentant al spiritualitatii sale!
Sunt popoare, spune autorul, ce au avut curajul de a revizui vechi teorii asupra maladiilor de care au suferit o seama dintre exponentii lor ilustri, stabilindu-se adevarul stiintific in ceea ce-i priveste. Este un indemn pe care aceasta carte ni-l adreseaza noua, tuturor romanilor. Eminescu este MARE si este AL NOSTRU, oricum ar fi fost el. Dar Luceafarul trebuie redat neamului sau fara stigmatul sifilisului si alcoolismului, de care n-a suferit, moartea lui datorandu-se cu totul altor cauze. Caci viata si opera sa trebuie revazute cu curaj, prin prisma rece dar purificatoare a ADEVARULUI, indiferent ca pentru aceasta e necesar sa fie date la o parte tabu-uri si interpretari considerate pana acum sacre.
Eminescu are dreptul, macar acum, la ADEVAR. Neamul romanesc, de asemenea, macar acum, are dreptul la ADEVAR. Aceasta carte spune ADEVARUL. Nu din ambitii desarte ale autorului ei ci din dorinta lui de roman de a demonstra ca cea mai inalta culme a spiritualitatii noastre nu a fost atinsa de un “sifilitic nebun” si din convingerea ca opera eminesciana este nepieritoare iar, atata vreme cat o va purta in suflet, intregul nostru neam va fi la fel.
De aceea creatia Luceafarului trebuie purificata de erorile sau ignoranta ce intineaza memoria autorului ei, pentru ca avem nu numai dreptul ci si datoria de a purta in suflet doar ADEVARUL.
- Ovidiu Vuia: Mihai Eminescu (1889 – 1989)
Adoratorii comunismului, din Ţara si din exil, in sufletul carora nu se poate cuibari adevarul, frumosul si dragostea, recurg la o seama de neadevaruri si deformari, sustinand ca marele nostru poet Mihail Eminescu a murit sifilitic.
Autorul acestei lucrari, Ovidiu Vuia, medic specializat in afectiunile creierului, poet si critic literar, la comemorarea a 100 de ani de la moartea lui M. Eminescu, ii face omagiu doua adevaruri:
1. Mihai Eminescu nu a suferit de sifilis. A murit joi, 15 iunie 1889 in sanatoriul dr-ului Sutu din Bucuresti. Moartea a survenit printr-o sincopa cardiaca provocata de o intoxicatie mercuriala, consecinta tratamentului gresit cu injectii de mercur. Daca poetului nostru nu i s-ar fi aplicat terapia unei boli pe care nu a avut-o, sifilisul, viata i-ar fi putut fi salvata.
2. 0 analiza atenta si competenta a poeziei lui M. Eminescu si o comparatie cu cei mai geniali poeti romani si straini conclude ca Eminescu este un poet universal.
Evolutia poeziei lui Eminescu si inovatia versificatiei sale pe calea formei perfecte a poeziei il aseaza in varful literaturii romane. Opera lui Eminescu este cea mai fidela expresie a spiritualitatii romanesti.
Mihai Eminescu, poetul Absolut si al Absolutului ne duce in “lumea ce gandea in basme si vorbea in poezii”. La comanda unui tiran napadit de moriile nebuniei pot sa treaca cu buldozerele peste satele romanesti, dar nu exista masina infernala care sa distruga poezia eminesciana, caci ea este eterna; prin ea traieste si nu va pieri nici Neamul romanesc.
In acest volum veti gasi si Doina prin care Mihail Eminescu implora pe Stefan cel Mare, atletul crestinatatii, sa-si mantuie Neamul de paganism si sa rupa lanturile robiei. Aceasta Doina a fost stearsa de comunisti din poeziile lui Eminescu. S-ar cuveni ca in fiecare seara sa rostim aceasta Doina impreuna cu celelalte rugaciuni.
- Ovidiu Vuia: Despre boala si moartea lui Eminescu
Cum a purtat Eminescu in sufletul sau durerea romanilor din toate timpurile si din toate tarile romanesti n-a mai purtat-o nimeni. Numai urmand invataturile lui mai pot afla urmasii calea mantuirii din prapastia in care am cazut. Cine va calca alaturi, va rataci Se nenoroceste pe sine si va nenoroci si pe altii, facand sa creasca ruina tarii, in loc de a o scadea.